Într-o ţară civilizată, clădirile de patrimoniu sunt protejate, conservate şi promovate. În Caraş-Severin însă, par a exista numai pentru a fi supuse jafului, uneori făcut şi sub forma privatizărilor.
Prin această modalitate, perla turismului cărăşean, Băile Herculane, s-a transformat într-o ruină, o umbră a trecutului său, care se zbate să reziste şi încă rezistă cu sprijinul turiştilor care nu uită ce a fost staţiunea odată şi nu renunţe să spere. SC Hercules, societatea care trebuia să se ocupe de destinele staţiunii de pe Cerna, scoate acum la vânzare unele obiective, iar asta după ce, de-a lungul timpului, a cumpărat, neglijat şi ruinat cam tot ceea ce se putea.
Conform Adei Chisăliţă, directorul Direcţiei de Cultură Caraş-Severin, „Lipsa fondurilor pentru conservarea şi restaurarea monumentelor a fost mereu scuza deţinătorilor unor astfel de obiective. Există cazul flagrant de la Băile Herculane, însă în acest moment proprietarul scoate la vânzare câteva obiective importante şi, prin noii proprietari, putem spera la o îmbunătăţire constantă şi consistentă“. Ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ pentru Persoanele Vârstnice, s-a făcut o informare completă asupra situaţiei momunentelor istorice din Caraş-Severin.
Iniţial, directorul de la Cultură a vorbit despre închiderea sectoarelor de activitate industrială şi degradarea prin nefolosire a obiectivelor industriale. „Cel mai afectat obiectiv este Puţul I al fostei Întreprinderi Miniere Anina, unde, prin eforturi ale mai multor instituţii, s-a stopat intervenţia lichidatorului“, a spus Ada Chisăliţă. Foarte gravă este şi situaţia sitului industrial de la Dognecea, distrus înainte de 2001, conform dnei Chisăliţă, atât din vina proprietarilor care s-au succedat, cât şi datorită nepăsării autorităţilor locale, care aveau competenţa şi obligaţia de a interveni.
Altă problemă adusă în discuţie a fost şi cea a retrocedărilor, cu apariţia proprietarilor neinteresaţi de importanţa obiectivelor revendicate, pe care, atunci când le primesc, le închiriază sau le concesionează. „Cazul cel mai concludent este cel al fostei Case Muncitoreşti din Reşiţa, care, după incendiul din 2002, ale cărui cauze nu au fost elucidate nici până în prezent, a fost neglijată şi astfel s-a ajuns la demolarea sa“, a mai spus directorul de la Cultură.
Lista monumentelor istorice pe ai căror umeri s-a aşternut praful nepăsării este foarte lungă, poate mult prea lungă. Oare ne mai pasă ce lăsăm în urma noastră, sau pur şi simplu ne ascundem în spatele unor interese camuflate sub eternul motiv al lipsei banilor?
Anca Preda
[email protected]