Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pe fondul protestelor fermierilor de la noi şi din alte ţări ale UE, eurodeputatul Maria Grapini a solicitat ferm, într-o intervenţie în Parlamentul European, Comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, alocarea unui buget pentru rezolvarea problemelor agricultorilor!

„Care sunt măsurile concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei fermierilor? Aţi spus că nu mai puteţi face o rezervă, că nu nu mai puteţi face derogări. N-aţi spus decât ce nu puteţi face! Am mai cerut odată modificarea politicii comune, pentru că nu putem vorbi despre o «politică comună» atât timp cât subvenţiile sunt diferite. Vă rog să ne daţi răspunsuri concrete, pentru a putea spune oamenilor de acasă, agricultorilor care stau în stradă de o săptămână, în frig şi foame, ce are de gând Comisia Europeană în domeniul agriculturii?“, i-a solicitat ea comisarului, în cadrul intervenţiei.

Prin activitatea desfăşurată, vicepreşedintele PUSL, Maria Grapini, s-a făcut remarcată încă din primul mandat în Parlamentul European, când a depus peste 4.000 de amendamente, fiind dealtfel premiată atunci în cadrul MEP Awards, la secțiunea Piața Internă și Protecția Consumatorului. „Şi în actualul mandat, Maria Grapini este prima atât în topul luărilor de cuvânt în plen, cât și în cel al rapoartelor întocmite în calitate de raportor. Potrivit datelor disponibile de la Parlamentul European, Maria Grapini a avut 246 de intervenții în plen, rămânând de departe cel mai activ europarlamentar român şi în acest mandat.“, precizează într-un comunicat PUSL Caraş-Severin.

Concomitent cu activitatea europarlamentară, a rămas permanent aproape de organizaţiile locale al partidului care se pregătesc de alegeri, dar şi de cărăşeni în general. Potrivit preşedintelului filialei judeţene PUSL, Victor Torcea, discuţiile cu cetăţenii au loc, frecvent, în biroul europarlamentarului PUSL Maria Grapini, din Centrul Reşiţei.

JCS-B.P.