REŞIŢA – Chiar dacă în anumite zone circulaţia vehiculelor grele este interzisă, achitarea unei taxe schimbă lucrurile.În fiecare an, în toiul verii, utilajele şi vehiculele foarte grele îşi lasă amprenta pe asfaltul aproape topit al străzilor, problemă valabilă în toate marile urbe. Iar la Reşiţa au fost convocate şedinţe care să prevină problemele produse în special de utilajele agabaritice care transportă fier vechi pentru vechea industrie a municipiului. După ce s-au întâlnit reprezentanţii primăriei cu cei ai uzinei, cu cei ai Poliţiei Locale, ai Serviciului pentru Investiţii şi Achiziţii Publice, Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale şi ai Serviciului Gospodărie Urbană şi Mediu.
Care a fost soluţia găsită? S-a propus amplasarea de plăcuţe pe marginea drumurilor, care să indice greutatea maximă autorizată, montarea de cântare sau stabilirea unor rute ocolitoare. Numai că, la Reşiţa, ca şi în alte părţi, interdicţia de a circula cu o maşină mai grea pe un drum poate fi ocolită cu o… taxă. Astfel, potrivit Hotărârii de Consiliu Local care reglementează taxele speciale pe 2012 (HCL 406/2011), este instituită o taxă pentru eliberarea autorizaţiei de transport agabaritic, care este de 24 de lei, respectiv una de urgenţă, de 120 de lei, la care se adaugă o altă taxă de câte şase lei pe tonă.
Maşinile grele pot trece chiar şi în zonele în care este interzisă circulaţia autovehiculelor cu sarcina mai mare de şapte tone. Costul este o taxă de 27,5 lei pe maşină, lunar.
Transportul de buşteni este taxat cu 3.000 de lei pe vehicul, anual, cu 600 de lei pe lunar sau cu 250 de lei săptămânal.
Metaforic vorbind, au undă verde în Europa străzilor Reşiţei şi vehiculele cu tracţiune animală. Şi asta pentru că există anumite limite, dar pe care nu le respectă nimeni. Pentru înregistrarea unui vehicul cu tracţiune animală, se percepe o taxă de 12 lei, iar pentru eliberarea certificatului de înregistrare, o alta de 10 lei. În cazul maşinilor autopropulsate, taxele sunt de 30 de lei, respectiv de 20 de lei. Repetăm însă că situaţia nu este una singulară, valabilă doar pentru Reşiţa, însă nivelul prezentat al acestor taxe este valabil doar aici.
Antoniu Mocanu
