Consilierii locali reşiţeni au fost la un pas de a băga municipiul în ger, după ce o hotărâre redactată greşit a fost pe cale să primească girul micului parlament local. Este vorba despre un proiect iniţiat de viceprimarul Sorin Simescu, prin care administraţia reşiţeană urma să ipotecheze un teren de la kilometrul 7,5 – în spatele viitorului Spital Judeţean de Urgenţă – în favoarea Petrom, în contul unei datorii de 76 de miliarde de lei vechi pe care CET-ul ar fi avut-o de achitat faţă de societate.
De fapt, neplata datoriei de 76 de miliarde, crescută între timp la 108, presupunea strângerea sau închiderea robinetului de gaz, urmând să aibă de suferit cei peste 5.000 de beneficiari ai bătrânului sistem centralizat, pornind de la unităţi de învăţământ, până la simplul cetăţean.
Şi chiar dacă proiectul a ajuns pe masa consilierilor, CET-ul nu avea o astfel de datorie faţă de Petrom, ci faţă de… Petrom Gas, societate cu care reprezentanţii autorităţii locale perfectaseră deja o înţelegere pentru respectivul teren, în urma unei întâlniri cu edilul localităţii şi cu factorii implicaţi.
Cu alte cuvinte, terenul menit să scoată Reşiţa din frig – în suprafaţă de 310.090 mp, evaluaţi la 10 euro/mp (adică, în total, peste 130 de miliarde de lei vechi) – ar fi ajuns la o altă societate, faţă de care nu există astfel de datorii!
Oricum, după ce au dres busuiocul, aleşii locali au mai făcut o corecţie. Au modificat şi valoarea datoriei pentru care se va institui garanţia imobiliară în favoarea Petrom Gas, de la 76 de miliarde la 108, cât este în prezent, iar proiectul a fost aprobat.
Simescu a mai precizat că societatea „acceptă ipoteca, dar cu condiţia ca noi să achităm factura curentă, deci nu în avans“, aşa cum se mai obişnuia. Să punem, totuşi, o întrebare retorică: dacă ne plătim facturile, la ce mai e necesară ipoteca? Să fie pentru următoarele sume cerute în avans?
Antoniu Mocanu
[email protected]
