Caraş-Severin, Romania

La începutul şedinţei, premierul Emil Boc le-a amintit membrilor Executivului că trebuie să depună declaraţiile de avere până în data de 5 ianuarie, obligaţia fiind valabilă şi pentru secretarii de stat şi pentru consilieri.

“Până pe data de 5 ianuarie, fiecare membru al Guvernului trebuie să depună declaraţia de avere şi de interese la Guvern. Termenul este de 15 zile de la data intrării în mandat, adică din 22 decembrie, data depunerii jurământului”, a declarat Boc la începutul şedinţei de marţi a Executivului.

Guvernul discută, în ultima şedinţă din acest an, o serie de proiecte de acte normative cu impact social, precum majorarea indemnizaţiei pentru mame, majorarea salariului minim pe economie şi a punctului de pensie. Toate aceste măsuri ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009, însă punerea lor în aplicare este pusă sub semnul întrebării de nivelul scăzut al încasărilor bugetare din ultimele luni.

Tot marţi, Executivul ar putea decide suspendarea aplicării prevederilor prin care taxa auto pentru maşinile second-hand a fost triplată.

Pentru şedinţa de marţi, fiecare ministru are sarcina să prezinte câte o mini-schiţă de buget pentru ministerul pe care îl conduce. Banii vor fi alocaţi apoi în funcţie de proiecte, necesităţi, dar şi în funcţie de posibilităţile bugetare.

Înaintea acestei şedinţe, responsabilii de la Palatul Victoria au mai avut două întâlniri informale pe aceeaşi temă a bugetului.

Sursa: Realitatea.net