BĂILE HERCULANE – RNP-Romsilva – Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei implementează din anul 2012 proiectul „Managementul conservării biodiversităţii în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, ca sit Natura 2000”.
Administraţia parcului a organizat până în prezent 7 acţiuni de informare şi conştientizare în unităţi şcolare diferite. Unităţile şcolare unde au fost desfăşurate astfel de acţiuni sunt Şcolile Gimnaziale: Podeni, Balta, Obârşia Cloşani, Isverna şi Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi, Padeş din judeţul Gorj şi Topleţ din judeţul Caraş-Severin.
Elevii participanţi la evenimentele organizate au avut posibilitatea să înveţe prin jocuri interactive despre flora şi fauna protejată a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei şi despre cum pot interveni activ în menţinerea habitatelor. Pentru a evalua nivelul cunoştinţelor elevilor despre parcul naţional, acestora le-au fost înmânate chestionare iniţiale şi finale cu privire la tematica stabilită.