Caraş-Severin, Romania

Elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 şi colegii lor din Bocşa, Grădinari şi Reşiţa şi-au demonstrat îndemânarea în cadrul fazei judeţene a concursului tehnico-aplicativ „Prietenii pompierilor“.

După proba teoretică, concurenţii cu vârste între 10 şi 15 ani, au susţinut probele practice. Pe stadionul orăşenesc, participanţii au avut de trecut peste obstacolele ridicate la probele de îndemânare şi ştafetă 400 de metri.

Concursul, desfăşurat recent, a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“.

Participanţii au fost recompensaţi de d-na inspector şcolar Viorica Grozăvescu cu diplome, cupe, mingi de fotbal şi rechizite şcolare. Podiumul a fost ocupat, în ordine, de echipajul Şcolii gen. nr.1 din Bocşa, echipajul de băieţi al Şcolii gen. din Grădinari, care a înscris în concurs şi un echipaj de fete, şi Şcoala gen. nr.1 din Oraviţa, una dintre gazdele concursului.

Elevii şcolii orăviţene sunt implicaţi şi în acţiuni ecologice. Coordonaţi de profesorii Maria Roiban, Alexandru Hofman şi Marcel Dragoş, 20 de elevi au plecat spre Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa.

„Elevii, care fac parte din Clubul „Pronatura“ al şcolii noastre, club membru în Organizaţia Internaţională Ecosofia, urmăresc ecologizarea şi monitorizarea parcului“, ne-a declarat d-na Roiban. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea directă a G.E.C. Nera şi sub îndrumarea administraţiei parcului.

Doru Chiriac

[email protected]