Caraş-Severin, Romania

Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor, urmărindu-se pregătirea pentru învăţarea continuă, a celor interesaţi, a fost scopul principal al proiectului „Elevi noi într-o nouă Europă”, demarat în anul 2005 şi finalizat anul acesta. În proiect au fost implicate cinci ţări: Letonia, Marea Britanie, Franţa, Danemarca şi România.

Publicul ţintă a fost constituit din elevi/studenţi care au cunoştinţe de limbă la nivel B1. Metodologia propusă de grupul leton, coordonat de Alexander Sokol, numită „Metoda gândirii”, TA (Thinking Approach), a avut ca bază de plecare două teorii care sunt cunoscute şi predate în şcoli şi universităţi, în vestul şi estul Europei: OTSM (Teoria Generală a Gândirii Puternice) şi TRIZ (Teoria Rezolvării Problemelor Inventive). TRIZ este o metodologie a procesului inventiv ce acţionează în direcţia depăşirii barierelor mentale care împiedică găsirea de soluţii creative în rezolvarea oricărei probleme tehnice. Găsirea unei soluţii se petrece după identificarea problemei, formularea ei în termenii unei contradicţii fizice şi formularea soluţiei ideale. În 1985 a devenit evidentă necesitatea folosirii metodologiei TRIZ dincolo de domeniul ingineriei, în toate aspectele vieţii sociale, chiar în viaţa privată. Astfel a apărut OTSM-ul, care vine cu o abordare mai logică şi mai creativă, mai rapidă şi mai eficientă a problemelor din diferite domenii, incluzând educaţia. Metodologia TA implementată on-line, se bazează pe patru tehnologii: Tehnologia de Gramatică Creativă (Creative Grammar Technology), Tehnologia de Text şi Fim (Text and Film Technology) şi Tehnologia de Învăţare Independentă (Self-Study Technology). Grupul de profesori români coordonat de dr. Coşer Cornelia, de la Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal”, a avut rolul cel mai important în propulsarea proiectului în vederea atingerii obiectivelor sale generale, creând numărul cel mai mare de materiale de învăţare în trei limbi (engleză, franceză şi română), în condiţiile în care publicul ţintă pentru utilizarea materialelor create pentru site-ul românesc este numeric redus.

De asemenea, a participat în mod consistent la desfăşurarea activităţilor de diseminare şi feed-back, prin organizarea de workshopuri, răspândirea de materiale informative tipărite, centralizarea rezultatelor proiectului. Contribuţia arădenilor a avut un aport decisiv nu doar la implementarea rezultatelor proiectului, ce pot fi accesate pe site-ul www.thinking-approach.eu, ci şi la includerea unor cursuri bazate pe metodologia TA în Catalogul Comisiei Europene. Citat: „Este primul pas spre o acceptare internaţională a noii metodologii propuse”.

L.F.