Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Înființată ca un operator care ar fi trebuit să rezolve gestionarea deșeurilor menajere în Caraș-Severin, societatea Ecosal a intrat în faliment.

Mai precis, lichidatorul desemnat al Ecosal a cerut zilele trecute Tribunalului Caraș-Severin declanșarea procedurii generale a falimentului, după ce a constatat că fostul operator regional de salubritate este înglodat în datorii iar măsurile de redresare au lipsit. Doar Primăria Reșița, de exemplu, are de recuperat de la Ecosal peste 47.000 de lei, în timp ce Abraxas SRL are de încasat 48.000 iar Finanțele Publice aproape 30.000. Dacă vor și reuși creditorii să-și recupereze banii, greu de spus.

Cert este că Ecosal a pornit la drum ca un operator regional de salubritate însă pe parcurs s-a pierdut în hățișurile legislației europene în materie, ale licențelor și ale autorizațiilor de mediu pentru depozitarea, selectarea şi transportul gunoiului menajer, pe care nu le-a mai obținut din motive mai mult sau mai puțin întemeiate. Mai mult, firma a încasat ani buni cotizațiile municipiilor și orașelor acționare în societate, sume destul de consistente, însă nu a reușit să pună pe picioare un serviciu de salubritate de un nivel măcar rezonabil.

În prezent, de gunoiul din Caraș-Severin se ocupă Asocierea Green Ecobauer și Rampa Salprest, care depozitează resturile tocmai la deponeul de la Drobeta Turnu Severin. Asta, până când cel de la Lupac va fi finalizat de Consiliul Județean în cadrul proiectului cu finanțare europeană.