Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spunea prorectorul Gheorghe Popovici, vorbind despre proiectul care urmează să fie pus în operă pentru universitate.

Chiar dacă lucrările la complexul cămin-cantină sunt aproape de start, sunt şi vor fi locuri de cazare pentru toţi tinerii studenţi ai Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa care doresc să stea la cămin, ne asigură Gheorghe Popovici, prorector pe relaţia cu studenţii şi parteneriate. Trebuie doar să depună o cerere şi li se vor oferi locuri.

Iniţial, pentru a permite demararea şi buna desfăşurare a lucrărilor, s-a încercat cazarea tinerilor pe două etaje, respectiv parter şi etajul I, unde ar fi fost disponibile în jur de 160 de locuri, însă ulterior situaţia s-a schimbat. Studenţilor le revine, practic, tot jumătate de clădire, însă nu pe orizontală, ci pe verticală. Oricum, dacă numărul locurilor de cazare ar fi fost depăşit, „în urma parteneriatului încheiat cu Colegiul Economic, vom asigura cazarea la noul cămin al liceului, însă numai în aceleaşi condiţii de taxă ca şi la noi“. În privinţa mesei, tinerii care ar ajunge să fie cazaţi la Economic ar avea de ales între a servi masa la Universitatea Eftimie Murgu.

„Chiar dacă situaţia este un pic deosebită, studenţii vor avea condiţii foarte bune de cazare. Iar după finalizarea lucrărilor, complexul cămin-cantină va fi unic, sperăm cel mai modern, potrivit proiectului“, a mai spus Gheorghe Popovici.

„Nu am reuşit să găsim spaţii de cazare! Locurile erau foarte scumpe şi nu avem niciun fel de posibilitate de a susţine studenţii cazaţi în altă parte“, a explicat rectorul Doina Frunzăverde, referindu-se la condiţiile diferite, pe bani mai mulţi, pe care le-ar fi avut tinerii în altă parte. Problema taxei era aceea că studenţii cazaţi în căminul UEM ar avea de plătit 60 de lei pe lună, în vreme ce cazarea în sistemul preuniversitar presupune aprobări peste aprobări, inclusiv din partea administraţiei locale. Şi, după toate intervenţiile, iniţial taxa ar fi fost stabilită undeva în jurul a 150 de lei pe student, fiind redusă, după negocieri, la 100 de lei. Asta în condiţiile în care studenţii care achită o taxă de 60 de lei pentru căminul propriu ar fi stat în camere de două, maximum trei locuri, iar cei care ar fi stat la liceu ar fi stat câte cinci în cameră, deşi camerele sunt proiectate chiar pentru opt locuri. În plus, la liceu, baia ar fi fost comună, pe hol, pentru întregul etaj etc., după cum s-a plâns rectorul Doina Frunzăverde.

Momentan, 184 de studenţi au cerut cazarea şi le-a fost aprobată în căminul propriu, iar dacă va fi necesar, se va apela şi la parteneriatul cu Economicul. „Trebuie subliniat: sunt condiţii de cazare pentru toţi studenţii care solicită“, a explicat Gheorghe Popovici.