Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Bugetarii din sfera şomajului speră să dea lovitura la capitolul angajări prin introducerea contractelor de stagiu.

Reprezentanţii AJOFM Caraş-Severin dau o veste bună agenţilor economici în sensul că, începând cu data de 12 martie, aceştia au şansa de a beneficia de noi facilităţi financiare suportate din fondul de şomaj, acordate pentru finanţarea perioadelor de stagiu pentru absolvenţii învăţământului superior, potrivit Legii 335/2013.

Astfel, angajatorii care încheie un contract de stagiu pot primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare (în prezent fixată la 500 de lei). Suma se acordă angajatorilor, proporţional cu timpul efectiv lucrat de stagiar, aceştia fiind obligaţi să menţină raporturile de muncă ale stagiarilor pe perioada contractului de stagiu încheiat.

Legea 355/2013 reglementează, pentru absolvenţii de învăţământ superior, perioada de şase luni de debut în profesie prevăzută în Codul Muncii. Contractul de stagiu se încheie de către angajator pe o perioadă de şase luni, odată cu încheierea contractului de muncă, activitatea stagiarului fiind coordonată de către un mentor, numit de angajator dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul. La finalizarea perioadei de stagiu, angajatorul evaluează cunoştinţele stagiarului, eliberându-i acestuia certificatul sau adeverinţa care atestă perioada în care acesta a desfăşurat activitatea în baza contractului de stagiu, precum şi competenţele şi deprinderile practice dobândite.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la AJOFM Caraş-Severin, fie de la sediul din Reşiţa (situat pe str. Traian Lalescu nr 17), fie la numărul de telefon 0255/212160, fie de la sediile punctelor de lucru din judeţ ale agenţiei.

Antoniu Mocanu