Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a făcut din nou dezvăluiri despre felul în care, prin delăsarea și nepăsarea autorităților, bugetul județului a rămas fără sume importante de bani, nerecuperate nici după ce faptele au fost probate, iar vinovații au ajuns după gratii!

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a amintit de cazul banilor dispăruți de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița, unde din nou lucrurile trenează și probabil că se vor prescrie: „Avem situații în care, după 8 ani de cercetări, lucrurile s-au prescris, acolo unde efectiv banii din buzunarele bătrânilor au dispărut. Prejudiciul pe care l-am reclamat, acei 2,6 milioane de lei, furați de angajații de la CPV, unde o parte din bani au rămas în cont după ce persoanele respective au mers la închisoare. Și n-au fost suficienți 3 ani pentru CJ să facă o cerere și să se verse în conturile CJ sumele respective. Acolo am făcut o plângere penală care, iată, după 2 ani nu are încă niciun rezultat. 2 ani peste cei 6 care au trecut. Și probabil că va mai trece 1 an și ne luăm la revedere!“

Șeful județului a vorbit și despre Drumul Județean Ciuta-Obreja, în cazul căruia o expertiză ar fi arătat că lipsesc 1,5-2 cm de asfalt în cazul a 36 din cele 40 de carote făcute: „Iată cum încă 4,6 milioane de lei plătiți de angajații de la DDJ s-au pierdut!“, oficialul precizând că „banii au fost în cont, blocați de către procuratură, sechestru pus pe casa celui care și-a însușit din banii CJ. Omul a fost făcut vinovat, au trecut trei ani, nimeni din conducerea CJ de atunci – și au fost două – n-a făcut ce era simplu, o cerere către executor. A ieșit omul din pușcărie, și-a golit contul, și-a vândut casa și ne-a lăsat cu buzele-n vânt. Asta este o realitate și acei bani nu mai sunt la noi în buzunar. Avem 2 cm de asfalt lipsă la drumul Ciuta-Obreja. (…) Dvs judecați și poporul poate să judece dacă noi avem o problemă în Caraș sau nu!“.

JCS-A.M.