CARAȘ-SEVERIN – Cunoscutul antreprenor spune mândru că „curajul de a crede că există reușită, cheltuiala mare și munca de zi cu zi sunt singura cale a oricărui succes“!
După două decenii de la primul său elicopter, Romeo Dunca scrie un nou capitol al ambiției și perseverenței. De la dorința de a dezvolta un domeniu schiabil pe Nedeia până la o flotă impresionantă de aeronave, antreprenorul a ridicat zborul la rang de artă și dăruire.
Miercuri, un nou EC130 B4, în valoare de peste 4 milioane de euro, a intrat în operare la compania Dunca Expediții SA — simbol al pasiunii și al muncii care nu se oprește niciodată. „Zborul pare simplu, dar în spatele lui stă o mână de oameni pricepuți, tăcuți și harnici.“, spune Dunca.
O poveste despre visuri înălțate cu efort, curaj și credință — povestea unui om care a demonstrat că succesul nu cade din cer, ci se construiește, zi de zi, cu aripi proprii.
FOTO: HELISKY ROMANIA
