Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – „Să vedeți peste 6 ani cum o să fie!“, spune șeful județului vizavi de ironiile în care și-a îmbrăcat dezvăluirile despre reprezentanți ai Opoziției care blochează județul!

Pentru unii, ironiile președintelui Romeo Dunca vizavi de cei care blochează județul au devenit mult mai vizibile în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean, trecând de la formele usturătoare, până la cele mai fine. Întrebat de cei care abia acum le-au observat dacă acestea sunt rezultatul vreunei altfel de consilieri, șeful județului a mărturisit: „Nu, nu am fost. Nu am fost astfel și înainte? Păi am fost mai fin un pic, m-am mai șlefuit și eu un pic, au trecut 3 ani, să vedeți peste 6 cum o să fie! Mie-mi pare rău că lucrurile se blochează! Nu îmi pare rău că se termină mandatul! O să vină altul. Alt mandat sau alt președinte, nu contează. Încep și eu să văd aici. Da, îmi doresc să candidez pentru că sunt foarte lucruri pe care pot să le fac. Ele sunt slăbite așa, le putem rostogoli, le putem face!“

În glumă, unul dintre reprezentanții presei locale – care a avut mereu un dinte împotriva președintelui, nu și când ar fi fost cazul împotriva social-democraților – i-a făcut lui Dunca propunerea să ocupe un post de jurnalist, dacă tot folosește subtilități și formulări de genul „așa mi se pare, așa se vorbește, pe surse“. „Nu vin, că nu mă puteți plăti! Eu vă spun: mă alegeți, puneți votul și eu rămân președinte la anul și dvs aveți subiecte în continuare. Altfel, vă dați seama, dacă vine altul, ce naiba să scrieți despre el?!“, a mai spus şeful judeţului.

JCS-A.M.