CARAȘ-SEVERIN – Potrivit clasamentului pe țară, Caraș-Severinul, alături de Cluj, ocupă prima poziție, cu cele mai mari sume alocate prin PNRR!
Valoarea totală a proiectelor ce se vor finanța la nivelul județului prin Programului de Redresare și Reziliență este 202.770.417 euro, o sumă extrem de mare, potrivit președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca: „În clasamentul pe țară după sumele alocate din PNRR, județul Caraș-Severin împreună cu Clujul ocupă prima poziție. Este o realitate care arată o îmbunătățire a rezultatelor administrative din județul nostru. Primăriile din județ cu cele mai mari sume atrase sunt Oravița și Reșița, motiv pentru care doresc să îi felicit în mod special pe cei doi primari pentru rezultatele obținute. Felicitări, de asemenea, tuturor primarilor care au înțeles importanța atragerii de fonduri europene!“
Potrivit oficialului, din cei 202.770.417 euro, Consiliul Județean a atras 64.221.300 euro, pentru construcția de piste de biciclete în zonele turistice din județ, pentru reabilitarea Muzeului Banatului Montan din Reșița și a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Christiana Bocșa. „Consider că este un rezultat foarte bun. La Consiliul Județean Caraș-Severin încercăm să fim atenți la toate programele prin care putem aduce bani în județ, în special pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Se muncește mult. (…) Este important de reținut un lucru: Cifrele nu mint! PNRR-ul poate fi o bornă care să arate eficiența în administrația locală.“, a spus şeful judeţului.
La rândul său, atunci când a văzut harta alocărilor PNRR, primarul Reșiței, Ioan Popa, a declarat: „În sfârșit, un verde care place ochiului! Cred că este prima știre realmente încurajatoare la nivelul județului Caraș-Severin! Proiectele mari necesită timp!“
JCS-Antoniu Mocanu