Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul liberal cărășean, care crede în acești factori cheie ai dezvoltării economiei locale, stimulării investitorilor și antreprenorilor!

„Partidul Național Liberal vine în sprijinul antreprenorilor cu un set de măsuri care să asigure stabilitate fiscală, predictibilitate și condiții optime de dezvoltare pentru afacerile mici și mijlocii.“, transmite liberalul cărășean.

Potrivit acestuia, prima măsură este menținerea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani, lucru care va oferi stabilitate și claritate fiscală pentru investitori și antreprenori! Altă măsură vizează plafonul de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi, nivel până la care micile afaceri să beneficieze de impozit de 1%, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale.

De asemenea, se va încerca stimularea implicării angajaților și creșterea fidelității față de companiile în care muncesc prin acordarea de dividende sub formă de acțiuni, după crearea unui cadru legal care să permită distribuirea de acțiuni.

Pe aceeași listă de măsuri figurează sprijinirea IMM-urilor și start-up-urilor inovative, prin fonduri de investiții și mecanisme moderne de finanțare pentru inovație și digitalizare.

„PNL știe că antreprenorii sunt motorul economiei noastre, spune deputatul Rujan. Aceste măsuri sunt concepute să le ofere resursele necesare pentru a se dezvolta, a inova și a crea locuri de muncă. Susținem un antreprenoriat puternic românesc și ne angajăm să construim un mediu de afaceri stabil și prosper pentru România.“

JCS-T.K.

Adaugă comentariu