MARGA – Pe unul dintre coridoarele Vilei „Lia”, unde locuiesc soţii Jompan, există un perete magic, de la care greu îți iei privirea!
Ochii fug de la un obiect la altul, nehotărâţi căruia să-i acorde mai multă atenţie. Culorile şi formele sunt desăvârşite, iar dimensiunile lor te fac să te întrebi dacă nu cumva ai păşit într-o ţară a poveştilor care te trimite în lumea copilăriei. Sunt în jur de 160 de obiecte, mare parte provenind dintr-o expoziţie găzduită în şcoală prin 1970. În acţiunea „Căutătorii de comori”, copiii au îmbogăţit-o cu ce au găsit prin beciuri şi poduri, adăugând, în ani, jucării muzicale create de ei. Când numărul lor a crescut, Dumitru Jompan s-a hotărât să le mute în casa sa.
În afara pieselor „recuperate” de la Marga, sunt multe obiecte din lemn, mare parte folosite în gospodării, foarte vechi după culoarea închisă. Acestea au fost fie donate, fie colecţionate de la sătenii din localităţile învecinate. În colecţia lui Dumitru Jompan se mai găsesc piese aduse de prieteni de peste mări şi ţări, multe primite de la familia Ness, doamna fiind originară din Marga şi fostă elevă a maestrului. Dumitru Jompan arată mândru caietul cu impresii, botezat „Carte de Onoare II”, în care vizitatorii şi-au aşternut gândurile. Iar doamna Lia își arată îngrijorarea pentru soarta celor 14.000 de volume care îmbracă pereţii vilei fiindcă nimeni nu mai citeşte.
Jucăriile, un amestec încântător de tuburi, cu forme pline, voluptoase sau ascuţite, de mărimi care îţi pun imaginaţia la încercare, sunt împărţite pe trei categorii: de percuţie, care e şi cea mai bine reprezentată în colecţia reputatului muzicolog, cele cu corzi şi cele de suflat. Văd o copie după „prima vioară a lui Enescu”, căreia moldovenii îi spuneau „strujan de păpuşoi”, de fapt două segmente dintr-un lujer de porumb şi câteva corzi rudimentare, piesă la care maestrul ţine foarte mult. Apoi instrumente de ceramică, cuci şi alte păsări făcute de olari, care imită trilurile, multe confecţionate de cunoscutul artizan Ionică Stepan de la Biniş, sau un fragment de nai cu trei tuburi primit din Lituania. Îmi mai arată un tub din bambus în care au fost înfipte cuie şi care are scoici în interior. Dacă e mişcat, scoate un sunet care imită ploaia, fiind folosit în India pentru invocarea precipitaţiilor, aşa cum la noi este obiceiul Paparudelor. O altă piesă de rezistenţă este o broscuţă neagră din abanos, cu creastă zimţată peste care, dacă treci cu un beţişor, sunetul te face să te uiţi în jur ca să te convingi că n-ai nimerit într-o baltă. Mai văd viori şi chitare, unele obişnuite, altele cât degetul, şi un xilofon auriu care scotea un sunet minunat, metalic, încât, atunci când am auzit că e din lemn, l-am întors pe toate părţile ca să mă conving că aşa este.
La un moment-dat, doamna Lia a scos de undeva un ditamai buciumul, instrument pe care-l văd pentru prima oară. I-a spus soţului că e gata să-i dea un milion dacă reuşeşte să scoată un singur sunet măcar suflând în el. Ca şi mine, şi Dumitru Jompan s-a abţinut, pentru că bărbaţii nu se ating de aşa ceva, doar tulnicăresele.
Întrebat dacă știe de vreo colecţie asemănătoare în România, Dumitru Jompan a răspuns că e posibil să mai fie una la Timişoara, aparţinând organologului Ovidiu Papană. De asemenea, o doamnă, Denise Pop, de la Muzeul Omului din Paris, i-a spus mai demult că acolo ar avea o secţiune cu jucării transformate în instrumente muzicale. Am lăsat pentru la sfârşit întrebarea legată de peretele plin cu zeci de păpuşi de toate formele, mărimile şi culorile, perete care mi-a atras privirea de multe ori. E colecția doamnei Lia, motiv pentru a reveni la vila care-i poartă numele.
JCS-Adrian Crânganu
