Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Campionatul municipiului Caransebeș de șah rapid are loc duminică, 18 noiembrie, în foaierul Casei de Cultură „George Suru”, iar Polivalenta din Pipirig găzduiește Turneul Campionilor la futsal.

Pentru Campionatul municipiului Caransebeș de șah rapid înscrierile încep de la ora 9, ședința tehnică la ora 9.45, iar rundele la ora 10. Vor fi șapte runde, 15 minute cu increment de cinci secunde pe ceasurile electronice, sau 20 de minute fix pentru fiecare jucător pe ceasurile mecanice. De asemenea, vor fi 30 de minute de pauză între rundele 4 și 5. „Poate participa orice jucător, jucătoare sau pasionați ai șahului, de orice vârstă, din Caransebeș sau comunele învecinate! Vă așteptăm, de la maeștri până la debutanți!”, sună invitația organizatorilor, Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin și Primăria Caransebeș.

turcamp

Și tot duminică, dar cu începere de la ora 11.30, Polivalenta din Caransebeș găzduiește Turneul Campionilor la futsal, un turneu open, la care poate participa oricine. S-au înscris 12 echipe care vor juca într-un sistem de grupe, urmând apoi finala mică și finala mare. Cele 12 formații participante sunt: Pizzeria Roberto, Armata Caransebeș, Poliția Caransebeș, Poliția Oțelu Roșu, Pompierii Caransebeș, FC Primăria, Șoimii Oțelu Roșu, FC Cornuțel, FC Suru, TMD Caransebeș, Young Boys Caransebeș și LeLa BaR. Intrarea este liberă!