Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) spune că Substația Caransebeș a Serviciului de Ambulanță Județean căpușează de ani de zile spitalul! Șefa Ambulanței Caraș-Severin îl contrazice!

Mai precis, cei de la Ambulanță, care își desfășoară activitatea într-o clădire predată SMUC, conform managerului Dumbravă, nu plătesc utilitățile, adică apa și gazul, ba mai mult, refuză propunerile de a se calcula consumul în sistem paușal.

„Precizăm că atât consumul de apă, cât și cel de gaz nu sunt contorizate, alimentarea substației de ambulanță cu utilitățile respective fiind efectuată direct din rețelele care deservesc spitalul. […] Conducerea Ambulanței Caraș-Severin propune ca până la schimbarea juridică a situației să se efectueze contorizare în regim de urgență de către spital. Altfel spus, după ce a căpușat spitalul ani de zile, ambulanța propune contorizare tot pe cheltuiala spitalului. […] Centrala termică de la substația de ambulanță funcționează non-stop în sezonul rece și nu numai. Mai mult, pe lângă ambulanțele care sunt spălate foarte des (ceea ce e normal), sunt spălate și mașinile personale ale angajaților. […] Spitalul nu are nicio obligație legală să furnizeze utilitățile pe cheltuială proprie, așa cum a făcut-o ani de zile”, precizează conducerea SMUC.

Managerul Adrian Dumbravă a înștiințat deja Primăria și Consiliul Local Caransebeș despre această situație și solicită celor două foruri să soluționeze „în cel mai scurt timp situația juridică a imobilului și terenului pe care funcționează Ambulanța Caransebeș, pentru a stopa această împrejurare defectuoasă de cheltuieli și consumuri nejustificate, la care este supus spitalul”.

Întrebată despre cele reclamate de managerul SMUC, șefa Ambulanței Caraș-Severin, Daniela Popescu, ne-a declarat: „Domnul Dumbravă nu a plătit facturile către SAJ din anul 2021. În altă ordine de idei, doar în data de 23.11.2022 s-au emis facturi pentru utilitățile substației Caransebeș, aferente anului 2021. Nu cred că am căpușat spitalul!”

Ambulanța n-ar spune nu contorizării consumurilor de apă și gaz, dar doar strict ce consumă substația Caransebeș, raportat la numărul redus de angajați și la spațiul redus care este încălzit.

JCS-R.M.