În cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural, Secţia de Drumuri Naţionale Caransebeş a prezentat planul de lucrări pe anul viitor pentru reţeaua de drumuri din Caraş-Severin.
Astfel, potrivit raportului, în 2009 vor fi efectuate atât lucrări de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale din lunile aprilie-mai-iunie, precum şi de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale ce străbat judeţul şi lucrări de investiţie.
De asemenea, nici în 2009, nu vor lipsi lucrările de reparaţie capitală. La acest capitol, în total vor fi reabilitaţi puţin peste 254 kilometri de drumuri naţionale din Caraş-Severin. Alte lucrări de „proporţie“ anul viitor sunt cele de înlăturare a efectelor calamităţilor. Anul viitor vor fi finalizaţi aproximativ 150 de kilometri şi 26 de poduri. O parte din aceste lucrări au fost demarate anii trecuţi şi sunt executate în proporţie chiar şi de 95%, în timp ce alte porţiuni de drum „aşteaptă“ reavizarea Studiului de Fezabilitate.
La capitolul poduri însă, cea mai mare parte a lucrărilor sunt în stadiul de executare de 5-10%. În ceea ce priveşte singura lucrare de investiţie de anul viitor aceasta e de fapt o lucrare mai veche şi e vorba de apărarea şi consolidarea DN 57 Orşova-Pojejena şi DN 57A Pojejena-Socol şi e executată în proporţie de 77%.
Doina Rolea
