Caraş-Severin, Romania

SOCOL – Poliția anchetează un nou caz de violență școlară. De această dată, implicate sunt două eleve de la o unitate școlară din Socol!

În urma apariției unei filmări pe rețelele de socializare, având drept conținut scene de violență, care au fost desfășurate într-o unitate de învățământ din comuna Socol și în care au fost implicate două eleve minore, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au autosesizat, urmând să efectueze cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a celorlalte împrejurări necesare pentru aflarea adevărului în cauză.

Filmarea anterior amintită surprinde o bătaie între două fete minore, putându-se observa clar cum una dintre ele a agresat-o pe cealaltă, lovind-o cu pumnii și cu picioarele, trăgând-o de păr, izbind-o de pereți, trântind-o pe ciment și târând-o, apoi, de păr prin toaletă, toate aceste acțiuni însumând o reacție violentă de neconceput. De nedescris este și reacția colegilor care au fost martori la acest incident și care, în loc să intervină și să le despartă pe cele două fete, au filmat întreaga scenă, distrându-se copios pe seama întâmplării și încurajând-o, totodată, pe fata care a lansat atacul. O singură fată a încercat să le despartă pe cele două eleve, dar a fost imediat oprită de un alt coleg.

„În urma vizualizării unor imagini apărute în spațiul public, în care o minoră este agresată fizic de o altă minoră într-o unitate școlară din comuna Socol, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au autosesizat și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt, identificării persoanelor din imagini și dispunerii măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, inspector principal Alina Boeru.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al I.P.J. Caraș-Severin au fost identificate minorele implicate în evenimentul anterior menționat, acestea fiind în vârstă de 11 și 14 ani, ambele eleve ale unității școlare. „Vineri, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, pe fondul unor discuții contradictorii, minora de 11 ani ar fi fost agresată fizic de către cea de 14 ani, în incinta unității școlare, în timpul pauzei dintre orele de curs. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. De asemenea, a fost informată conducerea unității școlare, situația fiind în continuare monitorizată de către polițiști”, transmite I.P.J. Caraș-Severin, prin intermediul unui comunicat de presă.

Din cazuistica Poliţiei Române, cele mai frecvente acte antisociale comise în unităţile de învăţământ, între elevi, din sfera infracţiunilor şi contravenţiilor sunt lovirile sau alte violențe şi bullying-ul.

JCS-S.P.