Caraş-Severin, Romania

Scandalul iscat dupã partida F.C. Vaslui – Steaua, scor 0-1, cu plecarea antrenorului-jucător Dorinel Munteanu, este departe de a se fi încheiat. Motiv pentru care Aurel Marinescu, impresarul conjudeţeanului nostru, a ţinut miercuri să precizeze: „Vizavi de meciul aşa-zis blat de la Vaslui, eu văd firul întâmplărilor în felul următor. Ruptura dintre mine şi domnul Adrian Porumboiu, patronul clubului din Vaslui, a apărut în momentul în care am fost contactat în ideea ca dânsul să preia pachetul majoritar de la F.C.M. Reşiţa şi de a colabora cu mine, eu urmând să fiu numit preşedinte al clubului. În aceste condiţii, mi s-a părut firesc să-i spun că am o colaborare cu Gigi Becali, pe linie politică. N-a fost deloc încântat, precizând că nu-l mai interesează Reşiţa, sugerând să cumpere Gigi Becali acţiunile la club. Apoi, tot după meciul cu Poli Timişoara, am discutat pe marginea respectării contractului lui Dorinel Munteanu. Era vorba despre trei tranşe, în funcţie şi de obiectivul echipei, care a fost îndeplinit - evitarea retrogradării. Cu un bonus pentru participarea în cupele europene. A început să tune şi să fulgere. Fireşte, şi eu am replicat. Deci, acestea au fost cele două convorbiri telefonice pe care le-am purtat cu domnul Porumboiu. Apoi, înaintea meciului cu Steaua, m-a sunat Dorinel şi mi-a spus că Adrian Porumboiu a avut o discuţie cu Gigi Becali, care l-ar fi vorbit numai de rău. L-am asigurat că voi vorbi cu domnul Gigi Becali, care este şi preşedintele partidului din care fac parte. Domnul Becali mi-a spus că nu este nimic adevărat, că el are o părere foarte bună despre Dorinel Munteanu, că este cel mai curat caracter din fotbalul românesc. Mi-a cerut numărul lui Dorinel, pentru a vorbi cu el. Şi, automat, într-o oră-două, a ieşit şi pe posturile de televiziune. De aici, Adrian Porumboiu a găsit drumul spre improvizaţii de moment. Era clar, în viziunea mea, direcţia în care merge. Mai mult decât atât, contractul pe care eu l-am negociat spunea clar că dacă jucãtorul-antrenor Dorinel Munteanu părăseşte echipa înainte de finele contractului, trebuie să dea clubului înapoi toţi banii pe care i-a încasat. Iar în cazul în care clubul îl demite pe Dorinel Munteanu, trebuie să-i plătească acestuia contractul, până la final. Cu alte cuvinte, Adrian Porumboiu l-a forţat pe Dorinel sã demisioneze.
În cele din urmã, Dorinel Munteanu a semnat un acord la contract, prin care se obligă ca, până la sfârşitul campionatului, să nu mai antreneze o altă echipă.“
Marius Moraru