Vizitatorii au putut admira astăzi, cu prilejul inaugurării sălii de artă ce poartă numele donatorilor, cele 17 lucrări de grafică şi pictură, precum şi trei piese textile.
Creaţiile sunt semnate de Ioan Stendl, pictor şi profesor la Universitatea de Artă Bucureşti, şi soţia acestuia,Teodora Stendl, artist plastic. Iar prima lucrare ce poate fi văzută, poziţionată la intrarea în sala de expoziţie, aparţine tatălui său, întrucât, aşa cum însuşi pictorul mărturiseşte, reprezintă un omagiu adus părinţilor. „Eram copil când tata a pictat lucrarea“, îşi aminteşte cu nostalgie maestrul.
Acesta s-a declarat emoţionat şi onorat de faptul că această sală de artă îi poartă numele: „Este ca şi un monument care ţi se ridică în timpul vieţii“.
Prezent la acest eveniment, Iosif Secăşan, preşedintele Consiliului Judeţean, a ţinut să îi mulţumească lui Ioan Stendl pentru posibilitatea pe care o dă reşiţenilor de a se bucura de aceste lucrări deosebite. „Dacă Reşiţa în care trăim a constituit o vatră a focului, a siderurgiei, azi, ea devine o vatră a culturii şi spiritualităţii. Domnul profesor s-a născut pe aceste meleaguri. Este unul din marii artişti care se întoarce acasă şi face un gest de întemeiere“, a mai spus acesta.
Directorul muzeului, Dumitru Ţeicu, a precizat că, în realitate, Ioan Stendl nu a plecat niciodată. Aşa cum a subliniat şi vicepreşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţ, Cristian Chioncel, prezenţa artistului s-a marcat pentru prima dată pe meleagurile noastre prin monumentul din parcul Cărăşana, ridicat în cinstea celor deportaţi în Rusia.
Oana Copocean
