REŞIŢA – Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ a prezentat intervenţia derulată pentru stingerea incendiului din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei şi campania de recrutare de candidaţi – în special pentru pompieri – pentru şcolile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută marţi, 8 mai.
Şapte zile, flăcările au mistuit pinul negru de Banat, în pofida eforturilor focul reuşind să se extindă de la unu, la patru hectare. Pompierii vorbesc despre intervenţii în forţă, pentru ca vântul să se înteţească peste noapte şi să reaprindă flăcările în alte locuri. Noi şi noi focare apăreau, focul extinzându-se în subteran, prin turbăria ce acoperă solul. Alături de forţele specializate cărăşene, inclusiv din domeniul silvic, au intervenit cele din Timiş, Mehedinţi, Gorj, fiind folosite mijloace de intervenţie din Bucureşti-Ilfov, Arad, Hunedoara şi Ciolpani, până şi două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie.
Lt.col. Cristinel Coneru, şeful ISU „Semenic“, a vorbit despre o „intervenţie complexă şi dificilă, atât din cauza reliefului abrupt, cât şi din cauza condiţiilor meteorologice, temperaturi ridicate şi intensificări ale vântului“ şi a ţinut să le mulţumească pompierilor din judeţele învecinate pentru implicare, considerând că eforturile comune au dus la „stingerea incendiului înainte de a provoca pagube semnificative“.
Potrivit declaraţiilor oficiale, în după-amiaza şi în seara de 26 aprilie ar fi fost semnalate trăsnete în staţiunea de pe Valea Cernei, dar nu a plouat, cum s-a întâmplat spre exemplu la Mehadia, unde vehiculele aflate în trafic au fost nevoite să tragă pe dreapta. A doua zi, în 27 aprilie, la ora 15.15, a fost dat anunţul pe 112 de către unul dintre rangerii Parcului Naţional, pentru că aceştia au avut misiune de patrulare şi au depistat dezastrul.
„În data de 27 aprilie 2018, a fost semnalat un incendiu în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, în zona Băile Herculane, spune şeful ISU. În prima fază, la faţa locului au intervenit 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor Reşiţa şi Caransebeş, şi zece lucrători ai Ocolului Silvic Băile Herculane. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret, şi exista pericolul propagării acestuia la pădurea de fag. Zona în care s-a produs incendiul, aflată la o altitudine de 1.100 de metri, este caracterizată de un relief foarte dificil, zonă stâncoasă, pe o pantă de înclinaţie de 40 de grade. Având experienţa anilor trecuţi în ceea ce priveşte incendiile izbucnite în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, pentru limitarea pagubelor şi stingerea incendiului s-au solicitat în sprijin forţe din cadrul judeţelor limitrofe. Astfel, pe parcursul zilelor următoare, respectiv în perioada 28 aprilie – 3 mai 2018, au intervenit zilnic în jur de 140 de persoane, pompieri militari din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Timiş, precum şi angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin şi rangeri ai Parcului. De asemenea, am primit în sprijin mijloace de intervenţie de la inspectoratele judeţene Bucureşti-Ilfov, Arad, Hunedoara şi Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani. Pentru lichidarea incendiului au intervenit şi două elicoptere din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie. În perioada în care au acţionat în judeţul nostru, elicopterele au efectuat aproximativ 70 de misiuni de refulare a apei asupra incendiului. Pe durata intervenţiei, judeţul nostru s-a aflat în mai multe rânduri sub atenţionări meteorologice de vânt puternic. Acest fapt a condus la extinderea pe parcursul nopţilor a suprafeţei afectate până la patru hectare. Totuşi, prin efortul susţinut depus de forţele participante, s-a reuşit lichidarea incendiului, astfel că în data de 3 mai, forţele venite în sprijin din judeţele limitrofe şi-au încheiat misiunea în judeţul nostru. Ultima misiune de recunoaştere, realizată cu sprijinul elicopterului, s-a efectuat în dimineaţa zilei de 4 mai; nu s-au mai observat focare, finalizându-se şi misiunea acestuia. După cercetarea în detaliu a zonei afectate, de către echipajele ISU «Semenic» şi angajaţii Direcţiei Silvice, în lipsa unor noi surse de aprindere, incendiul a fost declarat stins în după-amiaza aceleiaşi zile. Rezultatul efortului depus s-a concretizat în localizarea incendiului, la nivelul litierei şi subteran“.
