Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Doar vineri persoanele care practică agricultura ecologică se mai pot înregistra la Direcţia Judeţeană Agricolă (DJA).

Potrivit declaraţiilor Marianei Brujan, şef serviciu în cadrul instituţiei, oamenii trebuie să prezinte fişele pentru înregistrarea în sectorul ecologic, dar şi certificatele pe care aceştia le-au încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare.

29 august este, de asemenea, şi ultima zi până la care rentierii se mai pot prezenta, la sediul APIA Caraş-Severin, pentru vizarea carnetelor. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat, sau pentru care s-a încheiat acord cu investitorul, şi echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafeţele mai mici de un hectar suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul. Renta viageră se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului.