Obiectivul general al campaniei este acela de a creşte gradul de absorbţie a fondurilor structurale la nivelul judeţului Caraş-Severin, iar grupurile ţintă sunt administraţiile publice locale, mediul rural, IMM-urile, societatea civilă, învăţământul profesional şi tehnic. Prima întâlnire zonală din cadrul acestei campanii va avea loc la Căminul Cultural din Prigor, în data de 25 martie a.c., începând cu ora 12.00.
Potrivit Biroului de Presă a instituţiei Prefectului Caraş-Severin, sunt aşteptate să participe grupurile ţintă vizate în cadrul acestei campanii din localităţile: Prigor, Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Dalboşeţ, Lăpuşnicel, Șopotu Nou, Bănia și Eftimie Murgu.