Caraş-Severin, Romania

Anul 2009 a însemnat o continuare a preocupărilor Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin în domeniul sportului de masă. Dacă „performanţa“ şi-a găsit locul binemeritat, şi „Sportul pentru Toţi“ a atras un mare număr de participanţi, de toate vârstele, la multiplele acţiuni organizate în parteneriat cu instituţii, cluburi sportive şi administraţii locale.

Astfel, conform analizei efectuate, pe baza raportului anual, au reţinut că fost organizate 73 de acţiuni sportiv-recreative de nivel judeţean, cu aproape 35 de mii de participanţi. Dintre acestea, s-au detaşat prezenţa municipiului Reşiţa în Challenge Day 2009, întrecere cu caracter internaţional, cu angrenarea a 27.965 de cetăţeni, din totalul de 84.000 de locuitori, crosurile olimpice şi concursurile şcolare la atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă, şah.

„De asemenea, în cele zece programe anuale, pe domenii de activitate, din cadrul „Strategiei Judeţene“, am organizat 81 de acţiuni, neincluse în calendarul sportiv, dintre care amintesc „Primăvara Sportului Cărăşean“, „Punţi de Prietenie“, „Educaţie prin Mişcare, Sănătate prin Sport“, „Mens sana in Corpore Sano“, „Dezvoltarea Fotbalului în Mediul Rural“, ne-a declarat prof. Liliana Dacica, directorul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin. Doresc să apreciez colaborarea foarte bună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Filiala Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române în cadrul Programului „Sportul pentru Toţi“. În acelaşi context, în 2009 s-au constituit noi cercuri olimpice în unităţile de învăţământ, ajungând la finele anului trecut la opt cluburi olimpice şi 38 de cercuri olimpice, dintre care 23 în mediul urban şi 15 în mediul rural“.

Să mai spunem că, în 2009, s-au semnat 41 de protocoale sau convenţii de parteneriat cu administraţiile locale, pentru 55 de acţiuni cu caracter sportiv, dintre care cea mai amplă a fost „Crosul Spiritul Olimpic“, ediţia a II-a, în 12 localităţi ale judeţului.

Marius Moraru
[email protected]