Caraş-Severin, Romania

Vernisajul expoziţiei a avut loc, la galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, în prezenţa unui public restrâns, reprezentat în mare parte din artişti plastici şi oameni de cultură.

Operele au fost plăsmuite în Centrul de Artă Plastică Aplicată „Terra“ din KikindaSerbia. Vernisajul expoziţiei a avut loc, la galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi PatrimoniuNaţional, în prezenţa unui public restrâns, reprezentat în mare parte din artişti plastici şi oameni de cultură.

Din partea delegaţiei sârbe au fost prezenţi viceprimarul oraşului Kikinda, Miloş Latinovici, Slobodan Coici şi Iovan Blat, cei doi directori ai Centrului „Terra“, iar din partea administraţiei locale Kikinda, Milan Sîrdici şi Iuliana Iovanovici. Evenimentul a fost deschis de către dr. Liubiţa Raichici, care, de altfel, a şi depus eforturi pentru organizarea acestei expoziţii. După cum mărturisea viceprimarul localităţii Kikinda, „Centrul «Terra» reprezintă una dintre cele mai însemnate instituţii culturale din această parte a Serbiei, iar expoziţia de la Reşiţa este totodată şi o invitaţie pentru cei care nu ne-au vizitat până acum“.

Galeria centrului plastic de la Kikinda, spaţiu în care au expus, de-a lungul anilor, artişti renumiţi din ţară şi din străinătate este considerată un punct de atracţie pe scena artistică a regiunii, iar atelierul „Terra“, este locul în care au creat nenumărate nume sonore din lumea sculpturii contemporane.

De aproape trei decenii, sub egida centrului se organizează Simpozionul Internaţional de Sculptură în Teracotă care-i poartă numele. De la primul simpozion, din anul 1982, şi până azi, în centrul „Terra“ au creat 378 de sculptori de pe cinci continente. Printre lucrările aflate în proprietatea centrului se numără şi creaţii ale sculptorilor români Simona Tănăsescu, Caius Rotaru şi Nuţa Doru.

Roxana Nafiru