Caraş-Severin, Romania

Spre deosebire de alte confruntări, în cea de duminică, 6 decembrie a.c., cu Universitatea Transilvania Cluj-Napoca, echipa reşiţeană s-a conectat la joc din primul minut, obţinând o victorie confortabilă, 35-25.

Măsuri suplimentare
Cu alte cuvinte, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari au trecut peste momentele de… tatonare şi şi-au dominat serios adversarii, la toate capitolele. Chiar dacă studenţii clujeni au aliniat, pe faza de apărare, jucători de gabarit, greu de depăşit, la prima vedere, reşiţenii au fost greu de oprit. În plus, tehnicienii şi-au luat măsuri pe faza de apărare, pentru a proteja, într-un fel, „poarta“.

Ei bine, de această dată, atât Damjanovic cât şi Antonaru au fost mult mai aproape de ceea ce se aşteaptă de la ei. Şi, astfel, a rezultat o victorie categorică, la zece goluri diferenţă. În condiţiile în care Eremia Pârâianu, unul dintre cei mai experimentaţi handbalişti reşiţeni, s-a accidentat la genunchi încă din minutul 15, şi nu a mai putut reveni în teren. Mai mult, riscă să rateze meciul de la Suceava, de duminică, 13 decembrie a.c., din ultima etapă a turului de campionat. De altfel, Rică s-a aflat luni, la Timişoara, pentru un examen de specialitate.

În loc de concluzie, este cât se poate de limpede că, odată scăpaţi de povara meciurilor internaţionale, cu deplasări obositoare, localnicii au arătat un alt tonus, o altă dispoziţie de joc,

fiind conştienţi că au şansa unui final de sezon intern mult mai strălucitor.
Marius Moraru
[email protected]