Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acţiunea centrală a Zilelor asistenţei sociale s-a derulat joi, 26 martie, sub cupola Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa.

Cu acest prilej, conf.univ.dr. Lavinia Popp a subliniat tema ediţiei de anul acesta, „Promovarea demnităţii şi valorii umane“, explicând: „Asta încercăm noi prin prezentările studenţilor şi prin dialogurile pe care le avem în cadrul acestor acţiuni, şi cu oameni foarte importanţi şi implicaţi în dezvoltarea acestui principiu în comunitatea noastră locală“.

Evenimentul a reunit reprezentanţi ai bisericii şi ai altor instituţii cu funcţii importante pentru comunitate. Acţiunea a fost de fapt, un seminar studenţesc ce a urmărit implicarea fiecăruia în munca din comunitate.