Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – … săvârșită prin politica unei companii care-și planifică personalul în funcție de cifrele de vânzări. În câteva cuvinte, iată subiectul spectacolului „Contracții”, premiera națională cu care Teatrul de Vest a încheiat stagiunea!

O realitate urâtă jucată de trei actrițe frumoase, dintre care Cezara Crețu și-a făcut debutul pe scena reșițeană cu un rol greu, interpretat magistral. Alături de ea, Ioana Dobrea și Rusalina Bona întregesc la fel de magistral o dramă care pune spectatorii pe gânduri. La debut pe scena reșițeană a fost și regizorul Mihai Panaitescu.

„Orice gest, indicație, apariție, mesaj, eveniment care săvârșește posibilitatea de a avansa relația spre dragoste”, spune definiția cu implicații juridice dată de compania preocupată permanent de randamentul angajaților. Motiv pentru care „niciun angajat, funcționar sau director nu se angajează într-o relație care poate fi sexuală sau romantică fără a anunța compania”, scrie clar în contractul pe care compania l-a încheiat cu 1357. Adică cu Ema Thompson, angajată de puțin timp, care la început vindea mediu însă acum evoluează.

Ce caută Ema în biroul managerei fără nume? Mai întâi a ieșit în oraș cu Darren Glennister, apoi s-a ajuns departe, iar acum estimează că relația lor se va termina în șase luni. Numai că, înainte de termen, relația planificată a se termina devine mai strânsă, odată ce Ema rămâne însărcinată și îl vrea pe Darren pentru totdeauna. „Abateri” pentru care ar putea fi dați afară, ceea ce ar însemna o mare bilă neagră pe cv și nicio recomandare din partea companiei. În lipsa acesteia nu i-ar mai angaja nimeni pe posturi care nu cresc în copaci, dar pentru care se luptă sute de candidați.

Cum compania nu vrea să-l piardă pe niciunul, Darren e transferat mai întâi la Richmond, apoi în Silezia, Polonia. Copilul nu-și poate vedea tatăl, dar asta nu e problema companiei, preocupată de cifrele de vânzări ale Emei în baza cărora va verifica dacă mai este potrivită pentru a-și continua activitatea. Moartea copilului le rezolvă pe toate, însă acest lucru trebuie constatat de avocații companiei, în urma verificării ADN-ului de către specialiști. „Nu mai am nimic și nu pot părăsi compania pentru că nu aș primi alt serviciu. Dumneavoastră aveți copii? Vă curge sânge prin vene? Fac pariu că nu sunteți măritată, cred că sunteți al dracu’ de singură și nici măcar sex nu faceți, doar munciți”, răbufni Ema în fața managerei al cărei nume nu e relevant, care nu răspunde la întrebări, dar care prin limbajul trupului spune mai mult decât toate cuvintele. Urmează vizita la psiholog și-o angajată model care zâmbește frumos, răspunde monosilabic și… toate-s bune. Apoi 1977, adică Hellen, pagina 2 paragraful 5…

La final, flori și ropote de aplauze. Și lacrimi nu știm dacă-n ochii Emei sau ai Cezarei, dar sigur de fericire că debutul a fost cu dreptul.

JCS-Ionel Ivașcu