Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, la Moldova Nouă vor fi efectuate acţiuni de dezinsecţie împotriva tânţarilor şi a altor insecte dăunătoare, precum şi deratizarea împotriva şoarecilor şi a şobolanilor!

„În această primă etapă, vineri, începând cu ora 10.00, va fi efectuată dezinsecţia terestră a parcurilor şi zonelor verzi dintre blocuri, pentru ca sâmbătă, de la aceeaşi oră, să se desfăşoare acţiunea de deratizare. Locuitorii oraşului sunt sfătuiţi ca, în timpul acţiunilor de dezinsecţie, să ţină ferestrele închise şi să evite, pe cât posibil, traversarea zonelor în care se desfăşoară acţiunea, pentru a preveni intoxicarea cu substanţele folosite. De asemenea, proprietarii de animale de companie sunt rugaţi să manifeste atenţie sporită în ceea ce priveşte patrupedele, în timpul plimbărilor zilnice, pentru a evita ingerarea de către acestea a otrăvurilor folosite în timpul deratizării“, informează Primăria Moldova Nouă.

JCS-A.M.