CARAŞ-SEVERIN – Procurorii DIICOT, în colaborare cu lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Caraş-Severin, au organizat joi, 11 octombrie 2012, o serie de acţiuni menite să identifice mai multe persoane care deţineau droguri.
În timpul descinderilor, la locuinţe din municipiul Caransebeş şi din zonele limitrofe, au fost descoperite şi cantităţi de cannabis. Până în jurul orei 13.00 nu fuseseră operate reţineri, dar acţiunile erau încă în plină desfăşurare.
UPDATE ORA 16.30. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin sub coordonarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, în cadrul Operaţiunii ,,Milion” având ca obiect un grup infracţional specializat în cultivarea şi distribuirea de droguri de risc, cu sprijinul direct al S.I.P.I. Caraş-Severin şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au fost efectuate şapte descinderi domiciliare pe raza localităţilor Caransebeş şi Domaşnea, la locuinţele unor tineri suspectaţi de astfel de activităţi infracţionale.
De asemenea, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Caraş-Severin 11 persoane faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fapte prevăzute cu până la 15 ani inchisoare.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite aproximativ 80 de doze de droguri pregătite pentru a fi distribuite precum şi bunuri folosite la consumul de droguri. Faţă de numiţii A.I. de 25 ani, I.V.A. de 23 ani si L.I. de 25 ani, au fost emise ordonanţe de reţinere pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă.
