Pentru că, gruparea din Valea Domanului are neapărată nevoie de victorie, având în vedere configuraţia clasamentului şi evitarea oricăror surprize, prin ajungerea în zona nisipurilor mişcătoare.
Pe de altă parte, Minerul Lupeni şi Dacia Mioveni, două dintre contracandidatele la locul secund, aspiră la puncte în deplasările de la Târgovişte, respectiv F.C. Caracal, dar sunt şi cu ochii în Valea Domanului, ostilităţi de care depinde apropierea lor de obiectivul pe care şi l-au propus.
În aceste condiţii, este de înţeles semnificaţia confruntării de pe Stadionul „Mircea Chivu“, cu o presiune deosebită asupra elevilor antrenorilor Alexandru Pelici, Leo Doană şi Marcel Rusu. Dezvoltând ideea, iubitorii fotbalului sunt îngrijoraţi de faptul că tinerii fotbalişti reşiţeni vor avea în faţă un obstacol delicat. Se mai gândesc şi la faptul, în acest context, că aceştia ar putea să aibă parte şi de un arbitraj exagerat de corect. Dar şi de unele jocuri de culise. La care nici nu vrem să ne… gândim.
F.C.M. Reşiţa a intrat în cantonament ieri, după antrenamentul de dimineaţă. Nu se va putea conta pe Stoianov, Căprariu, Novăcescu, toţi accidentaţi, şi Lazarovici, suspendat. Dar, se speră în recuperarea lui Boterez, Nădăban şi Martinescu.
Marius Moraru
