Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primul centru de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din Reşiţa rămâne o controversă.Un nou obiectiv investiţional al Reşiţei atrage deja nemulţumiri. Este vorba despre primul centru de colectare a DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) din municipiu, în cazul căruia a existat intenţia, bună de altfel, de a-l construi mai aproape de oraş. Sau asta declarau, la faţa locului, reprezentanţii municipalităţii. Problema nu e că deponeul ar fi amenajat aproape de oraş, ci faptul că termenul de „aproape“ a fost înlocuit cu „în“. Pentru că, după cum mai mulţi oameni s-au plâns redacţiei, deponeul se ridica lângă blocul ANL de pe strada Căminelor, adică în zona de intrare în cartierul Lunca Bârzavei, dinspre drumul de centură al Reşiţei.

Oamenii s-au plâns de faptul că acest tip de gunoaie ar atrage şobolanii în zonă, că deşeurile aruncate sub fereastra lor ar fi radioactive sau că, din cauza amenajării, nu vor mai avea locuri de parcare sau spaţii de joacă pentru cei mici. Asupra „radioactivităţii“ electrocasnicelor nu e cazul să ne oprim foarte mult, pentru că toată lumea ştie că un televizor băgat în priză şi pornit este – direct şi imediat vorbind – mult mai nociv decât unul de la ghenă

Ar putea apărea ceva discuţii legate de freonul din frigidere sau de gazele din neoane, sau de şobolanii inerenţi şi în prezent în anumite zone din municipiu. În schimb, reprezentanţii asociaţiei care îl administrează spun că spaţiul este controlat şi păzit, că au containere şi că totul va fi civilizat. Iar primăria promite şi parcări, şi locuri de joacă.

Ce mai treacă-meargă, până s-au plâns oamenii că reprezentanţii instituţiilor de mediu se scarpină după ceafă nepăsători, deponeul de pe strada Căminelor este deja gata! Şi urmează să fie deschis chiar joi, 7 iunie, urmând ca municipalitatea să organizeze o conferinţă de presă în aceeaşi zi, la ora 14.00, pentru ca mai apoi, la ora 20.00, reşiţenii să fie invitaţi în Parcul Tricolorului, din acelaşi cartier cu deponeul, să participe la un concert al trupei Cargo. Evenimentul este organizat tot de asociaţia care administrează deponeul.

Antoniu Mocanu