REŞIŢA – Duminică, 21 octombrie, va avea loc partida dintre CSM Bucureşti şi CS Caraş-Severin, în Liga Naţională de handbal.La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate meciurile etapei a VI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Rundă în care CS Caraş-Severin va evolua la Bucureşti, în compania CSM, partidă care se va disputa duminică, 21 octombrie a.c., de la ora 12, fiind televizată.
O confruntare extrem de grea, având în vedere faptul că gruparea bucureşteană şi-a consolidat lotul, dovadă şi poziţia a doua, pe care o ocupă în clasament, cu opt puncte, cu două mai puţine decât HCM Constanţa. După ce a învins cu scorul de 40-35 pe H.C. Odorhei, în restanţa din etapa a V-a. Însă, elevii antrenorului Aihan Omer au de partea lor o stare psihică pozitivă, după întâlnirea cu marinarii, chiar dacă au pierdut-o la o diferenţă de trei goluri. În plus, se speră în revenirea lui Mihai Rohozneanu, a cărei absenţă s-a văzut în ultimele meciuri, în special în disputa cu HCM Constanţa (16-19). Pentru că prezenţa sa în teren ar fi influenţat, poate decisiv, rezultatul final. Ceea ce ar fi însemnat chiar victoria în faţa campioanei României. Obiectiv care ar putea fi atins la Bucureşti.
„Mişa Rohozneanu este un jucător indispensabil echipei, a declarat prof. Aihan Omer, după confruntarea cu HCM Constanţa. Am încercat să improvizăm, dar nu am avut succes. Fireşte, ne jucăm şansele, chiar dacă CSM Bucureşti parcurge o perioadă bună. Mergem să câştigăm. Aceasta este deviza noastră. Ne vom bate pentru orice minge, vom încerca să ne apărăm cât mai bine, cu o poartă care să fie cât mai inspirată, şi ne vom face tot posibilul să fim cât mai eficienţi în atac“.
Celelalte meciuri ale etapei: H.C. Odorhei – Universitatea Bucovina Suceava, Politehnica Universitatea Timişoara – Ştiinţa Municipal Bacău, Dinamo Bucureşti – C.S.M. Ploieşti, Universitatea Transilvania Cluj-Napoca – Pandurii Energia Tg. Jiu, HCM Constanţa – Potaissa Turda.
