Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O delegaţie franceză condusă de Jean-Pierre Roche, primarul localităţii Montrevel-en-Bresse, se află pentru câteva zile în Caraş-Severin. În cursul acestei zile, delegaţia se va întâlni cu vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni.

La întâlnire va participa şi primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, localitate cu care partenerii francezi derulează, încă din 2009, un proiect comun ce include organizarea de stagii în Franţa, din doi în doi ani, pentru copiii din comunitate, dar şi vizite efectuate de elevii din Montrevel-en-Bresse în România.

În baza acestei bune colaborări, în satul Maciova, s-au pus bazele unui centru multifuncţional, care va fi dotat cu mobilier nou, adus cu ocazia vizitei efectuate zilele acestea de către delegaţia franceză.