REŞIŢA – Munca fără forme legale continuă să fie o practică în rândul angajatorilor cărăşeni.
Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin a efectuat, între 1 şi 26 decembrie, 217 controale, din care 113 în domeniul relaţiilor de muncă şi 104 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicând amenzi contravenţionale în valoare totală de 80.000 de lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Caraş-Severin, inspectorul Mihaela Aga, au fost identificate cu acest prilej şase persoane care munceau la „negru“ la patru angajatori, aceştia fiind sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 60.000 de lei. Cei depistaţi fără forme legale de angajare activau în construcţii, comerţ, panificaţie şi turism.
Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în sumă de 67.000 de lei, au fost aplicate, în principal, pentru neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, nedesemnarea persoanei responsabile de completarea registrului de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea repausului săptămânal, neevidenţierea în foile colective de prezenţă a orelor suplimentare etc. De cealaltă parte, amenzile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 13.000 de lei, au fost aplicate pentru neefectuarea verificărilor periodice a instalaţiilor electrice şi neasigurarea supravegherii sănătăţii lucrătorilor.
În aceeaşi perioadă, la sediul ITM au fost comunicate şapte evenimente soldate cu şase cazuri de incapacitate temporară de muncă şi un deces. În urma controalelor s-au dispus şi 270 de măsuri ferme de remediere a deficienţele constatate, iar inspectorii de muncă vor urmări modul de îndeplinire al acestora şi vor continua acţiunile de control.