Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este pățania unui reșițean de 69 de ani care a luat la palme biciclista de 16 ani care l-a accidentat în timp ce mergea liniștit pe pista pentru bicicliști, între Victoria și Terminus, la Reșița!

După ce imaginile incidentului au făcut ocolul internetului, Poliția județului a venit cu precizări. Accidentul a fost sesizat prin 112, în 16 martie, la ora 18.22, la Poliția Reșița. În pofida diferenței de 53 de ani dintre cei doi, vătămarea din culpă a fost prelungită cu o deloc înțeleaptă violență cu intenție!

„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o minoră în vârstă de 16 ani, în timp ce conducea o bicicletă pe pista special destinată de pe Bulevardul Republicii, din direcția Victoria către Kaufland, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 69 de ani, care ar fi pătruns pe pista de biciclete. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe trotuar. Ulterior producerii incidentului, pe fondul unei stări conflictuale spontane, bărbatul ar fi agresat fizic minora, lovind-o cu palmele în zona feței. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a dorit să depună plângere cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Conducătoarea bicicletei a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.“, transmite Poliția județului.

Chiar dacă după accident adolescenta n-a vrut să facă plângere împotriva accidentatului care a agresat-o, a fost informată că-și poate exercita acest drept în 90 de zile. A doua zi, în 17 martie, tânăra s-a dus la Poliție și a depus plângere, astfel că oamenii legii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu