BĂILE HERCULANE – Ca în fiecare an, la început de mai, în staţiunea de pe Valea Cernei sunt aşteptaţi să sosească peste 3.000 de adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut.
Timp de zece zile, din 29 aprilie şi până în 9 mai, membrii MISA vor medita împreună şi vor participa la Simpozionul internaţional de yoga.
De pe urma sosirii yoghinilor în staţiune vor beneficia şi operatorii de turism şi comercianţii. „Este prima încasare mai serioasă pentru prestatorii de turism din Băile Herculane. Marchează începerea sezonului. Am pregătit tot ceea ce trebuie. Am avut un dialog cu dânşii, aşa cum am avut în toţi aceşti ani, le oferim toate condiţiile şi ne bucurăm că revin la Băile Herculane, pentru că sunt turişti care nu creat niciodată probleme, sunt turişti care fac bine staţiunii. Ei vin într-un număr destul de mare, cei mai mulţi au fost peste 5.000. Astăzi nu avem o confirmare exactă, cred că mai mult de 3.000. Este un moment de relaxare după o perioadă destul de lungă rece, în care staţiunea nu a fost foarte activă, este un moment în care se încasează bani”, spune primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu.
