CARAȘ-SEVERIN – Prețul acesteia va fi de 2,5 euro cu TVA inclus, sau 12,43 lei în cursul lunii martie, la un curs de schimb de 4,97 lei pentru 1 euro!
Rovinieta de o zi este, probabil, cea care vine în întâmpinarea celui mai mare număr de conducători auto din țară, ținând cont că până acum cea mai scurtă perioadă pentru care putea fi achiziționată era de 7 zile. Aceasta costa 3 euro (14,91 lei). Noua rovinietă de o zi va fi valabilă pentru toate categoriile de autovehicule, la fel ca noua rovinietă de 60 de zile, care o înlocuiește pe cea de de 90 zile.
Pentru autoturisme (categoria A) vor fi disponibile de luni, 11 martie, ora 00:00, următoarele roviniete (cu prețul în euro) de : 1 zi (2,5); 10 zile (3,3), 30 de zile (5,3), 60 de zile (8,4) și 12 luni (28), ceea ce, în martie, la un curs de schimb de 4,97 lei pentru un euro înseamnă că vom plăti între 12,43 lei pentru rovinieta de o zi și 139,16 lei pentru cea valabilă un an.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, „începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuție, prin intermediul portalurilor web/aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de procesare a plăţilor numerar/electronice (terminale) nu va fi posibilă“. Aceasta, în vederea actualizării informațiilor Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR. Totodată, în perioada 11 – 21 martie 2024, emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicației. Pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, rovinieta poate fi achitată în avans pentru ziua de luni, precizează CNAIR.
Controlul se efectuează cu ajutorul sistemelor de camere video care, în Caraș-Severin, sunt amplasate pe DN6 la Mehadia, pe DN58 la Soceni şi pe DN57 la Naidăş. Chiar dacă pe DN58B nu a fost amplasată nicio cameră, cei ce se deplasează spre Timișoara nu ar trebui să uite faptul că există unele pe DN59, la Jebel, pornite non-stop!
JCS-Walter Fleck