CARANSEBEȘ – Dacă în prima parte a mandatului erau pe poziții antagonice cu Felix Borcean, iată că social-democrații din Caransebeș i-au acordat oficial susținerea, pentru un nou mandat în fruntea municipiului, actualului edil!
În aer liber, la iarbă verde în curtea muzeului, PSD Caransebeș a oficializat luni, statutar, sprijinul organizației locale pentru liberalul în acte Felix Borcean la Primăria Municipiului Caransebeș, acesta urmând să candideze independent, susținut de social-democrații lui Hurduzeu dar și de alte partide, mult mai slab cotate însă în sondaje. Liderul PSD Caransebeș, Petru Schinteie, a precizat că în filială s-a trecut peste orgoliile personale ale unor eventuali candidați din interiorul acesteia, explicând de ce nu s-a optat pentru un candidat cu acte-n regulă de la PSD. Ceea ce, trebuie spus, a nemulțumit unele voci social-democrate, care nu văd cu ochi buni o astfel de mutare.
„Am avut mai mulți candidați ai PSD, noi am ales să susținem Caransebeșul în primul rând, nu am vrut să intrăm într-o luptă sterilă pentru Primărie, considerăm că proiectele noastre pot fi puse în practică de primarul Borcean. De altfel, noi l-am sprijinit de doi ani și ceva, suntem principalul lui sprijin în Consiliul Local, nu l-am atacat. Orgoliul meu, al lui Bebe Iova sau al lui Florin Bogdea nu au ce căuta într-o asemenea construcție, aici e vorba de Caransebeș, nu de o persoană. Și Felix a înțeles că sprijinul PSD e cel mai important”, a declarat Schinteie.
Șeful PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, e sigur că Felix Borcean va câștiga un nou mandat, iar PSD va avea atât de mult dorita majoritate în Consiliul Local pentru a-și putea promova proiectele, dar și pentru a avea un viceprimar. Ce a contat în susținerea lui Felix Borcean, deși în primii doi ani ai mandatului social-democrații îl considerau pe edil „controlat de Marcel Vela”?
„În susținerea pentru Felix Borcean a contat pentru mine și calitatea lui de om. A fost o perioadă în care a fost singur împotriva tuturor, chiar și a PSD, așa este, dar iată că acum Felix nu mai este singur, este susținut de un partid puternic, PSD, poate vor mai fi și alte partide. A contat foarte mult și relația pe care o aveam cu Felix, am fost colegi de liceu, gândim la fel. În 2020 Felix Borcean va câștiga, PSD va avea majoritate în Consiliul Local, astfel încât să impunem un viceprimar. Vă asigur că Felix va avea un sprijin necondiționat din partea Consiliului Județean, cum de altfel a și avut până acum, pentru spital spre exemplu”, a motivat șeful județului sprijinul pentru Borcean, adăugând că negocieri se poartă în fiecare zi și nu este exclus ca și PRO România să-l sprijine pe actualul edil. Iar în plan administrativ, pentru Caransebeș, Hurduzeu consideră că „e foarte importantă atragerea de investitori, deși Caransebeșul stă relativ bine față de celelalte localități din județ, dar e nevoie și de finalizarea lucrărilor la apă și canalizare, la fel cum trebuie rezolvate problemele de pe străzile lăturalnice din municipiu”.
Prezent și el la ședința social-democraților, primarul Felix Borcean a admis că în Caransebeș sunt multe probleme nerezolvate încă din 2016, precum gazul, canalizarea sau calitatea apei, dar există premise foarte bune ca toate acestea să își găsească soluții în anii viitori, odată cu accesarea fondurilor europene și cu sprijinul pe care îl va avea de la un consiliu județean condus de Silviu Hurduzeu și o majoritate PSD. Actualul edil a clarificat și unele declarații făcute la începutul mandatului la adresa unor social-democrați, dar și participarea la mitingul din februarie 2017, pe când Sorin Grindeanu era premier, ceea ce la acea vreme i-a adus acuzații de incitare la ură din partea PSD Caransebeș. Iar despre contracandidați spune că nu trebuie subestimați, cei mai periculoși fiind cei de la PRO România și chiar USR.
„Declarația (că Mocioalcă și Bebe Iova au lăsat pârjol în urma lor la Caransebeș și Herculane – N.R.) era în contextul de atunci, lucrurile au ajuns în punctul în care sunt astăzi, trenează, nu s-a dovedit că Bebe Iova a fost chiar marele vinovat în afacerea respectivă. Nu era vorba numai de Bebe Iova în acea declarație, ci și de Mocioalcă. Pe aia mi-o mențin! […] Eu nu am fost la un miting anti Grindeanu, am fost la un miting anti PSD. Eu am spus atunci că participanții la miting nu au ce să caute la casa lui Sorin Grindeanu, nu Sorin Grindeanu este principalul vinovat, el era un Felix Borcean pus de Marcel Vela la vremea respectivă. […] Lupta din campanie va fi cât de aprigă și-o vor dori adversarii. Marcel Vela a vrut să dovedească că dumnealui poate face pe oricine primar, a ales cel mai slab candidat și a zis dacă reușesc cu asta, chiar sunt un tip puternic. Nu trebuie să subestimăm nici un adversar, nu Andra Pleșa este principalul contracandidat, cred că cel de la Pro România este și poate chiar și cel al USR”, a concluzionat primarul Caransebeșului.
JCS-R.M.