CARAŞ-SEVERIN – Iar poveştile de la Moldomin şi combinatul de la Oţelu Roşu se amână, pentru a fi relansate anul viitor! Este vorba despre activităţi economice şi/sau birocratice rămase în suspensie la sfârşit de an, la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!
„Dosarele“ (Arsenal, combinatul de la Oţelu Roşu, Moldomin) au ajuns şi rămas în atenţia noastră şi a publicului cititor, semnalate fiind chiar în această ordine, în 24 octombrie, de către prefectul judeţului, Ioan Dragomir. Înainte de a le muta în biblioraftul „La anu’ şi la mulţi ani!“ le vom trece, pe scurt, în revistă.
Cum despre semnarea anunțată de prefectul Dragomir (în 26 octombrie) a contractului în baza căruia o firmă britanică urma să înceapă, la Arsenal, „producţia de material de război sau de apărare“ nu s-a mai auzit nimic, am cerut luna trecută detalii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, solicitare la care am primit zilele trecute, în termenul legal, următorul răspuns: „În urma verificărilor efectuate în cadrul direcțiilor de specialitate ale instituției nu au fost identificate informații cu privire la semnarea unui contract având ca obiect relansarea unei părţi a activităţii Arsenal Reșița SA.“ În traducere, n-avem, nu există!
Spre deosebire de al doilea subiect, cel de la Oţelu Roşu, care există! Combinatul, recte „Laminorul Danube Mettalurgical Enterprise SRL“ cum se numeşte acum, este în insolvenţă (de abia) din 27 februarie. Până la ieşirea din insolvenţă a „Laminorul Danube Mettalurgical Enterprise SRL“ din Oţelu Roşu, sau găsirea altei variante de continuare a activităţii va mai trece, fără îndoială, un timp.
În fine, un alt subiect, despre care sperăm să auzim numai de bine în 2024, este legat de Moldomin, actualmente Cuprumold Mining, în cazul căreia reprezentanţii firmei Eti Bakir au fost aşteptaţi la Moldova Nouă şi în noiembrie. „Ei şi-au prelungit autorizaţia de mediu, dar n-au mai continuat investiţiile. Sper şi pun pe seama situaţiei politice din Turcia această întârziere!“, a precizat, în octombrie, prefectul Ioan Dragomir. Parafrazându-l acum, sperăm că în cazul celorlalte „dosare“ cauza întârzierilor nu o reprezintă tot situaţia politică.
JCS-Walter Fleck