CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean a văzut la fața locului cum se prezinta județul Caraș-Severin la Târgul de Turism de la Romexpo. Silviu Hurduzeu s-a și întreținut minute bune cu cei care au trecut pragul standului cărășean, spunându-le acestora de ce trebuie să viziteze cele mai atractive obiective turistice din Caraș-Severin.
VEST. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN6 (E70) Caransebeş – Lugoj, pe raza localității Găvojdia, a avut loc un eveniment rutier: o platformă care transporta trei autoturisme s-a răsturnat în şanţ, asta deși carosabilul este uscat. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. La ora 8, circulaţia era oprită pe ambele sensuri.
REȘIȚA – Vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa a găzduit expoziţia de fotografie „Siderurgic“, ce cuprinde lucrări realizate de artistul Victor Ioan.
MARGA – Cea de-a VI-a ediţie se va desfăşura sâmbătă, 17 noiembrie, la Marga, la eveniment fiind anunţaţi îndrăgiţi solişti de muzică populară.
CARANSEBEŞ – Municipalitatea continuă demersurile pentru a avea o nouă unitate spitalicească.
ANINA – Primarul Gheorghe Românu se arată indignat de gestul celor de la Garda Forestieră Timişoara, care au întors din drum maşina cu lemne ce urma să ajungă la Căminului pentru Persoane Vârstnice din oraş.
REŞIŢA – Începând cu anul şcolar 2019-2020, Primăria Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin intenţionează să unescă două colegii tehnice şi să facă un centru puternic în acest domeniu de învăţământ. Este vorba despre Colegiul Tehnic Cărăşan şi Colegiul Tehnic Reşiţa.
ANINA – „Polițiștii din Anina au avut motive de uimire atunci când au văzut rezultatul testării cu aparatul etilotest: 2,12 mg/l alcool pur în aerul expirat!“, ne informează Poliţia judeţului. Este vorba despre un record nedorit, stabilit de un bărbat de 59 de ani din Anina, care a condus un autoturism în oraş, provocând un accident rutier, lovind o maşină parcată, fără a provoca victime.
REŞIŢA – Tinerii reșițeni s-au calificat în semifinala Concursului Internaţional de Robotică organizat de MIT şi NASA – Zero Robotics. Aceasta este o competiţie de programare pentru robotică, unde roboţii sunt SPHERES (Synchronized Position Hold Engage and Reorient Experimental Satellites) la bordul staţiei spaţiale internaţionale (ISS).
REȘIȚA – CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului, echipa Șoimii Lipova. Elevii lui Leontin Doană sunt pe locul 7 în Liga a III-a, Seria a IV-a, cu 17 puncte acumulate, în timp ce, echipa din Lipova este lider cu 31 de puncte.