Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

ANINA – Un lanţ al slăbiciunilor operatorilor de utilităţi afectează, în 30 ianuarie, între orele 9.00 şi 17.00, locuitorii unei părţi din Anina. Cei de la Enel Distribuţie au anunţat, pentru intervalul orar amintit, sistarea alimentării cu energie electrică a staţiilor de pompare Grota Morii și Kraksenthal din oraș. Fapt pentru care, în urma acestei situaţii, între orele 13.00 şi 17.00, AquaCaraş anunţă întreruperea alimentării cu apă a cartierelor Steierdorf și Sigismund.

REȘIȚA – Obstrucționarea activității acestora de către conducerea Spitalului Județean de Urgență a creat neînțelegeri majore, pe care echipa managerială a Serviciului Județean de Medicină Legală le-a expus într-un memoriu adresat Consiliului Județean. Asta după ce, dr. Marius Toc, șeful instituției medico-legale a încercat în repetate rânduri să rezolve problemele cu argumente solide în fața Consiliului de Administrație al SJU. Tensiunile sunt legate de bani și de administrarea acestora, în condițiile în care instituția se confruntă cu lipsa de personal, cu achizițiile sau spațiul.

REȘIȚA – Sub genericul „Reșița susține campionii”, sportivii din municipiu au fost premiați de Primăria Reșița pentru performanțele realizate în anul 2017. Festivitatea a avut loc sâmbătă seara, la Sala Polivalentă, înaintea Galei WKA Fighters League.

MOLDOVA VECHE – Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Serviciul Fiscal Orăşenesc Moldova-Nouă. Dosar de executare nr. 1928. Nr. 828 din 22.01.2018. Anunţ privind vânzarea bunurilor mobile.

REȘIȚA – Concursul organizat de Teatrul de Vest pentru sigla/logo-ul care urmează să reprezinte instituția pe afișe, bannere, flyere, invitații, documente oficiale ș.a. și-a desemnat câștigătorul. Au fost 24 de concurenți, unii cu mai multe proiecte, astfel că, din cele 45 de propuneri, sosite din țară și din Germania, juriul a ales cinci, care s-au calificat în faza finală.

CARAŞ-SEVERIN – Două tronsoane dintr-un drum judeţean au fost luate în vizor de CJ Caraş-Severin urmând a fi modernizate. Este vorba despre DJ 571 – Intersecţie DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici, proiect în valoare de 126.509.469,09 lei şi DJ 571 A, intersecţia DN 57 (Gornea) – Sicheviţa, Gârnic – Intersecţia DJ 571 (Moldoviţa) a cărui valoare totală este de 83.753.530 lei.