REȘIȚA – Surprinsă în coperțile volumului „Ochiul din palmă“ prin elementele definitorii ale celor douăsprezece cărți publicate.
CARANSEBEȘ – Şoimii Lipova – Viitorul Caransebeş 1-2 (0-1), într-un amical jucat sâmbătă pe terenul sintetic al Stadionului SEGA din Arad. La echipa de Liga a III-a au evoluat și patru foști componenți, până în această iarnă, ai CSM Școlar Reșița: Poiană, Himcincschi, Iova și Dulap.
RAMNA – În urmă cu câteva zile, primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea, a semnat contractul de finanţare, cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru reabilitarea şi modernizarea drumului comunal Ramna – Berzovia.
REȘIȚA – Muncitorul Reșița – Imperial Wet Miercurea Ciuc, în Liga I de futsal, duminică, 25 februarie, de la ora 16, la Sala Polivalentă din Reșița. Pentru reșițeni va fi primul meci oficial de Liga I din acest an, după ce au fost eliminați zilele trecute din Cupa României de divizionara secundă Fortius Buzău.
CARAȘ-SEVERIN – În ultima săptămână, polițiștii cărășeni au sancționat mai multe fapte privind tăieri ilegale de pădure.
CARAȘ-SEVERIN – Sâmbătă, 24 februarie 2018, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD, s-a decis convocarea unei conferinţe extraordinare a PSD Caraş-Severin. Aceasta va avea loc vineri, 2 martie, 2018. Pe ordinea de zi de regăseşte modificarea statutului PSD, dar şi validarea celor 70 de delegaţi ce vor participa la Congresul PSD din 10 martie 2018.
MOLDOVA NOUĂ – Cabinetul va ușura mult problemele pacienților care trebuiau să se deplaseze în municipiul reședință de județ.
CARAȘ-SEVERIN – Tăierile de păduri și incendiile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, semnalate de senatorul USR Mihai Goțiu vara trecută, au ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta după ce raportul Corpului de Control al Ministerului Apelor și Pădurilor a fost înaintat procurorilor de către fostul ministru Doina Pană.
BOCȘA – În această primăvară, cărăşenii vor putea pune pe mese salată şi zacuscă din bureţi shiitake, preparate după reţeta unui bocşean.
REȘIȚA – Şeful UPU, medicul Emil Bunda, susţine că la Reșița toată lumea este în carantină, toate staționarele, II, III, TBC-ul.
