REŞIŢA – Teatrul de Vest anunţă un nou spectacol al acestui musical, realizat după povestirea lui Erich Kastner. Reprezentaţia va avea loc duminică, 18 martie, de la ora 12.00 în sala de spectacole a Palatului Cultural. Musicalul este realizat după cartea pentru adolescenţi, scrisă de autorul german în anii ’20 ai secolului trecut.
REȘIȚA – Fostul mare fotbalist internațional, Ionuț Lupescu, candidat la președinția Federației Române de Fotbal, a ajuns și în județul Caraș-Severin pentru a-și prezenta ideile pe care dorește să le pună în practică dacă va ieși învingător în aceste alegeri.
ARMENIŞ – Oamenii legii au reuşit să dea de urmele celui care a pus foc intenţionat unei gospodării din satul Sub Margine, aparţinător de comuna Armeniş.
CARAŞ-SEVERIN – Reprezentantele femeilor social-democrate din judeţ s-au reunit pentru a discuta despre Calendarul de acţiuni şi activităţi pentru perioada următoare. Direcţiile de acţiune ale OFSD Caraş-Severin vor fi sincronizate cu programele şi strategiile politice ale PSD Caraş-Severin şi, evident, cu cele la nivel naţional.
ERSIG – În noaptea de 15/16 martie a.c., un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a depistat două persoane care braconau pe un fond de vânătoare din județul Caraș Severin.
REȘIȚA – Cei doi sportivi se află în campanie pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Azi, de la ora 16:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Reşiţa îşi vor prezenta programul de campanie, apoi cei doi vor susține o conferință de presă.
SACU – Femeia a fost lovită în timp ce se afla pe partea carosabilă, în dreptul Căminului Cultural din Sacu.
ANINA – Lucrările de conservare şi punere în valoare a monumentului sunt încetinite din cauza teancului de hârtii ce trebuie depus la dosar.
SASCA MONTANĂ – Banii vor fi cheltuiţi pentru ca locuitorii satelor Potoc, Slatina Nera şi Bogodinţ să se poată bucura de condiţii mai bune de trai. Asta după ce, în urmă cu două zile, primarul Ion Poplicean a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, contractele de finanţare pentru alimentare cu apă şi reţea de canalizare în Potoc, Slatina Nera şi Bogodinţ, localităţi arondate comunei Sasca Montană.
