Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

BOCŞA – Călătorii care au pornit la drum, în această dimineaţă, cu trenul Regiotrans care acoperă ruta directă Reşiţa Timişoara, via Voiteni, au rămas în drum. Asta după ce unul dintre boghiurile trenului a deraiat din cauza unei alunecări de teren, în zona haltei Colţan, localitate aparţinătoare de oraşul Bocşa.

IABLANIŢA – În maximum trei săptămâni, primarul va da ordinul de începere a două lucrări care, odată finalizate, vor spori confortul localnicilor. Vor fi modernizaţi astfel mai mulţi kilometri, iar lucrările sistate pe perioada iernii vor fi reluate.

CARAȘ-SEVERIN – Ziua Învierii este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Gândul nostru e acum la Cel care prin jertfa şi Învierea Sa a dăruit oamenilor nemurirea! Când  clopotele bisericilor vestesc lumii întregi că Hristos a Înviat, vă dorim să petreceţi Paştele, cu bucurie şi cu netulburată linişte sufletească, alături de cei dragi!