Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Profitând de vremea bună din ultimele zile, un grup de turiști s-a aventurat, de 1 Mai, pe Cheile Carașului. O mamă cu doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de un an și şare luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup. La un moment dat, femeia a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ zece metri.

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a renunțat de 1 mai la costum și la mașină și a venit la ștrandul din Parcul Teiuș cu bicicleta, în ținută sport, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului estival. I s-au alăturat alți reprezentanți ai municipalității precum city managerul Andrei Ungur, dar și copii și tineri care au venit, chiar dacă nu într-un număr foarte mare, să profite de soare și de bazinele modernizate ale ștrandului.

CARAȘ-SEVERIN – Continuă intervenţia în Parcul Naţional Domogled, unde acţionează în continuare aproximativ 140 de pompieri ai ISU CS, MH, GJ, TM, dar și personal al Direcţiei Silvice Caraș-Severin şi rangeri ai parcului. UPDATE: 34 de aruncări cu apă au fost efectuate pe parcursul acestei zile, cu elicopterele şi nu se mai observă focare. Cu toate acestea, incendiul nu este încă declarat lichidat. Forţele se vor retrage pentru azi, dar vor urca şi mâine pe munte pentru a se asigura ca focul nu se va reaprinde.

OŢELU ROŞU – Un tânăr din oraşul de pe Valea Bistrei a postat pe Facebook un filmuleţ în care o femeie bate o altă femeie, fără ca cineva să intervină. Motivele nu se ştiu, cert este că una dintre ele rămâne întinsă pe jos. Poate poliţia face lumină şi aflăm mai multe informaţii despre acest caz petrecut în cartierul Tineretului…

REŞIŢA – 320 de participanți au luat startul celei de-a patra ediţii a competiţiei “AlerGând la Pădure”. Dintre aceştia, peste 100 de concurenți au participat la proba de 20 de kilometri, peste 200 la cea de 10 kilometri și peste 100 de concurenţi au participat la probele rezervate copiilor. La competiţia din acest an au concurat runneri din toata ţara, dar şi de peste hotare, din Republica Moldova, Germania şi Spania.

REȘIȚA – În etapa a XIX-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, CSM Școlar Reșița a învins pe Universitatea Cluj-Napoca, cu scorul de 28-25 (15-12). Meciul s-a disputat luni, 30 aprilie, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.