Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

REŞIŢA – După ce zilele trecute hoţii au lăsat, peste noapte, AquaCaraş fără banii din încasări, pe care i-au furat cu tot cu seif, în noaptea de 30 spre 31 iulie, s-a dat atacul la sediul din Câlnic al unui procesator de carne. Anchetatorii, care păstrează tăcerea şi în acest caz, ne-au asigurat însă că hoţii nu au avut în vizor decât banii. Potrivit autorităţilor, a fost sesizat furtul şi, momentan, a rămas cu autori necunoscuţi, fiind derulate cercetări.

TEREGOVA – Un accident rutier cu urmări deosebit de grave s-a produs în noaptea de 30 spre 31 iulie, în jurul orei 1.00, pe DN 6, în afara comunei Teregova, spre Caransebeş, soldat cu decesul unui bărbat şi rănirea gravă a altor trei tineri. Potrivit poliţiştilor, accidentul grav a fost provocat de un tânăr de 24 de ani, din comuna Cornereva care, la volan, a avut alte preocupări care i-au distras atenţia.

CARAŞ-SEVERIN – Reţeaua de drumuri judeţene din Caraş-Severin însumează 878,7 kilometri, dintre aceştia doar 71,8 km sunt în stare foarte bună. Iar aceste cifre sunt în conformitate cu strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Caraş-Severin, valabilă până în anul 2020.

REŞIŢA – Aleşii urbei au votat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reabilitarea a două grădiniţe din Reşiţa. Este vorba despre grădiniţele cu program prelungit şi creşe „Floarea Soarelui“ şi „Dumbrava Minunată“, însă în spatele bucuriei reabilitării stă faptul că Reșița a trebuit să renunţe la banii pentru spaţii verzi. În urma unui „troc“ pe fonduri europene, Reşiţa a cedat Aradului banii pentru spaţii verzi, în schimbul celor pentru grădiniţe.

CARAȘ-SEVERIN – Evenimentul sportiv caritabil „Împreună pentru Zebb” a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Răcășdia și a fost un succes și în acest an. Turneul de fotbal dedicat tânărului care a suferit un accident rutier a reunit opt echipe județene și a fost câștigat de formația CS Oravița.

REȘIȚA – După încheierea cantonamentului de la Buziaș, atleții reșițeni realizează ultimele antrenamente la Snagov, înainte de participarea la Campionatul European de la Berlin. Narcis Mihăilă și Florin Stirbu sunt sportivii care vor reprezenta Reșița la această competiție internațională la proba de 50 de km marș. Reșițeanca Ana Rodean va participa la proba de 20 de km marș.

CARANSEBEŞ – Caransebeș Film Festival debutează în această seară sub platanii din Parcul Dragalina, cu pelicula „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu. Un festival care, chiar dacă nu costă mare lucru, necesită totuși, potrivit directorului Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, multă muncă.